Președintele Klaus Iohannis efectuează, vineri, la ora 14.00, o vizită la primul centru de vaccinare drive-through din București, situat în Piața Constituției, anunță Administrația Prezidențială.
Zeci de persoane aşteptau în maşini, joi dimineaţă, să se vaccineze la centrul drive-thru deschis în Piaţa Constituţiei din Capitală.
Primul centru de tip drive-thru din Bucureşti pentru cei care vor să se vaccineze împotriva COVID fără programare s-a deschis joi dimineaţă, la ora 8,00, în Piaţa Constituţiei.
„Este un mecanism prin care se creşte accesul la vaccinare al tuturor celor care poate au program mai încărcat şi poate le este dificil, nu ştiu exact în ce zi pot să vină, o să pice programarea la vaccinare, dacă vor fi în localitate sau nu. Aşadar, pentru aceste persoane, această abordare este mult mai utilă, mult la îndemână. Vedem că sunt deja câteva zeci de persoane care aşteaptă la vaccinare în acest centru", a declarat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro