Un bărbat ar fi postat mai multe anunţuri pe un site prin care, în schimbul unor sume de bani, oferea rapoarte de analiză medicală în care sunt atestate rezultate negative ale unor teste moleculare PCR la coronavirus. Acesta a fost reţinut pentru fals material în înscrisuri oficiale.

Miercuri, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare un mandat de percheziţie, la domiciliul unui bărbat, bănuit de comiterea unei infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, în perioada februarie - aprilie 2021, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

În urma investigaţiilor desfăşurate a fost identificat un bărbat, fiind reţinută în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri private, stabilindu-se că acesta, în perioada ianuarie - până în prezent, ar fi postat pe un site mai multe anunţuri din conturi deschise cu date nereale, oferind spre vânzare teste PCR cu rezultat negativ, teste care nu se efectuau în realitate, ci doar se trimitea pe mail cumpărătorilor un document în care erau menţionate datele cumpărătorului şi rezultatul negativ, iar contravaloarea documentului se achita într-un cont bancar.

"În vederea întregirii probatoriului, la data de 21 aprilie a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie, la domiciliul bănuitului, în urma căreia au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care înscrisuri, telefoane mobile şi carduri bancare", arată sursa citată.

Totodată, bărbatul a fost depistat şi condus pentru audieri la sediul subunităţii. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, cu cel în cauză în stare de reţinere, fiind efectuate verificări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestuia, relatează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Aprilie 2021 - 10 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.