Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că masca de protecţie sanitară este obligatorie să fie purtată şi la munte, şi la mare, dar se analizează renunţarea graduală la această măsură.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a fost întrebat dacă purtarea măştii la plajă rămâne obligatorie, iar el a spus că restricţiile vor fi ridicate gradual, aşa cum au şi fost introduse.
„Purtarea măştii este obligatorie şi în faţa Ministerului de Interne, şi pe plajă, şi la munte. Sigur că atunci când premierul Florin Cîţu a venit cu această perspectivă încurajatoare ca începând cu 1 iunie o parte din restricţii să fie ridicate gradual, aşa cum au fost şi introduse, cu siguranţă ne gândim şi la acest aspect (la măştii pe plajă – n.r.), pentru că, în condiţiile în care ajungi în vârful muntelui şi porţi mască sau stai pe plajă, intri în mare cu mască, din punctul meu de vedere, ca oameni normali ce suntem cu toţii, ne gândim dacă este sau nu în regulă”, a spus Bode.
Ministrul a menționat că ceea ce a fost anul trecut la plajă, unde mii de oameni au stat unii lângă ceilalţi fără mască, nu poate fi un lucru aprobat în acest an pentru că nu este „încurajator pentru evitarea pandemiei”.
„Pas cu pas, gradual, aceste restricţii sunt luate în calcul a fi ridicate şi am dat acest exemplu, inclusiv masca în anumite condiţii de distanţare, de respectare a regulilor de protecţie sanitară, acest lucru poate fi luat în calcul. Dar astăzi, când vorbim, portul măştii este obligatoriu”, a mai spus Bode potrivit Mediafax.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Cum se înțelege Alex Velea cu băieții săi: O bag pe nevastă-mea la înaintare...
Sursa: kudika.ro
-
Pepsi a instalat panouri solare pe toate fabricile pe care le are în România
Sursa: wall-street.ro
-
Finqware și FWF vor să automatizeze operațiunile financiare ale companiilor
Sursa: futurebanking.ro