Ministerul Sănătății a anunțat deschiderea unei linii telefonice la care persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu probleme psihologice din cauza pandemiei, pot beneficia de servicii gratuite de sprijin psihologic.

Proiectul este coordonat de către Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Vodafone România, în care sunt implicați 40 de psihoterapeuţi voluntari.

Linia telefonică de sprijin psihologic 021 9081 este disponibilă de luni până sâmbătă în intervalul orar 12.00 – 20.00 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice.

„A trecut mai mult de un an de când pandemia COVID-19 a dat buzna în viața fiecărui român. Izolarea, pierderea oamenilor dragi, problemele economice, limitările în interacțiunile sociale au avut un efect negativ asupra sănătății mintale a multora dintre noi. Linia de sprijin psihologic lansată astăzi este o unealtă de suport pentru orice român afectat de pandemie”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Provocările, dificultățile și nesiguranța asociate ultimului an sunt factori care au activat vulnerabilități cu impact direct asupra sănătății mentale a populației, rata problemelor emoționale și comportamentale fiind în creștere în această perioadă. Impactul problemelor de sănătate mentală asupra modului în care ne desfășurăm activitățile zilnice, asupra sănătății fizice și asupra stării de bine este major. În acest context, psihoeducația și suportul psihologic sunt esențiale pentru a-i susține pe cei în dificultate.

În condițiile în care accesul la serviciile de sănătate mentală este limitat, APCCR, cu sprijinul partenerilor, și prin cei 40 de voluntari, psihologi cu drept de liberă practică, își oferă expertiza în beneficiul comunității prin oferirea gratuită a suportului psihologic telefonic, contribuind la reducerea efectelor pandemiei asupra sănătății mentale și creșterea calității vieții persoanelor aflate în dificultate”, a declarat Anca Dobrean, președinte APCCR.

Citeste si:
PepsiCo România, în parteneriat cu Asociația Școlilor Particulare,...
PepsiCo România, în...

„Pandemia de COVID-19 a destabilizat societatea și ne-a pus la încercare pe toți – atât din punct de vedere profesional, cât și personal. În situația actuală sprijinul moral și emoțional este esențial, în special pentru cei mai afectați de această criză. Acest proiect răspunde unei nevoi reale a societății și de aceea ne-am mobilizat resursele punând, încă o dată, tehnologia în slujba binelui”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România, potrivit antena3.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Aprilie 2021 - 11 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.