În această zi vremea se va răci semnificativ și vor fi specifice precipitațiile sub formă de ploaie la nivelul întregii țări. Meteorologii transmit că astăzi cerul înnorat va fi specific mai multor zone.

Timișoara

Dimineața cerul va fi înnorat. În restul zilei se așteaptă vreme însorită cu ușoare precipitații începând de la amiază până seara. Temperatura din cursul zilei va oscila între 5°C-12°C, iar minima nopții va fi de 4°C.

Craiova

Cer înnorat și precipitații sunt așteptate astăzi pe tot parcursul zilei. Maxima zilei va fi de 10°C, iar pe timpul nopții vom avea temperaturi de 4°C.

Sibiu

La Sibiu va fi o vreme liniștită, în mare parte înnorată cu posibile precipitații sub formă de ploaie seara. Temperatura maximă va ajunge la 9°C, iar cea minimă la 3°C.

Constanța

Cer înnorat și ploi pe tot parcursul zile la Constanța. Vântul va bate preponderent din nord-est. Temperatura maximă va fi de 9°C în timp ce minima va atinge 7°C.

București

Vreme înnorată și ploi moderate sunt așteptate în Capitală. Temperaturile maxime din timpul zilei vor ajunge la 9°C, iar cele minime la 7°C.

Oradea

De-a lungul zilei, vremea va fi una foarte liniștită, cerul va fi înnorat doar dimineața, iar pe parcursul zilei va fi senin, fără ploi. Temperatura maximă va urca până la 12°C, iar noaptea vor fi doar 3 °C.

Iași

Dimineața, cerul va fi înnorat și vor fi ploi moderate. În timpul zilei, cerul se va menține înnorat și precipitațiile vor continua până seara. Minima nopții va fi de 3°C, iar temperatura zile va fi de 10°C.

Brașov

Astăzi soarele nu își va face apariția de după nori, va fi o zi înnorată, dar liniștită. Spre seară se așteaptă ploi ușoare. Temperatura din timpul zilei va ajunge la 8°C, iar noaptea vor fi doar 2°C.

Baia Mare

În prima parte a zilei, cerul va fi senin și vremea va fi însorită. După amiază se așteaptă cer înnorat, iar spre seară, vremea va fi la fel ca dimineața. Sunt slabe șanse de precipitații. Temperatura maximă va fi de 12°C, iar cea minimă - 1°C.

Citeste si:
Prognoza meteo - 25 octombrie 2021. Cer senin, fără precipitații
Prognoza meteo - 25 octombrie...

Suceava

Începutul acestei zile ne va întâmpina cu cer înnorat și ploaie. Pe parcursul zilei ploaia se va opri, dar cerul va rămâne înnorat până seara. Valoarea maximă din timpul zilei va fi de 7°C, iar noaptea vor fi 3°C.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Aprilie 2021 - 06 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.