Ministrul de Interne, Lucian Bode a prezentat o listă a sancțiunilor ce au fost aplicate în urma protestelor contra restricțiilor, ce au avut loc în mai multe oraşe din țară. În Capitală au fost deschise două dosare penale, pentru furt şi distrugere.

„Susţin ceea ce am transmis ieri. Dreptul la liberă exprimare este un drept garantat prin Constituție. Acest drept a fost înţeles greşit de către o minoritate. O minoritate care, din păcate, a ales să se exprime violent. Am văzut cum au provocat forţele de ordine, au provocat statul. Aţi putut vedea că forţele de ordine au reacționat aşa cum trebuie să reacționeze, cu calm şi profesionalism, atunci când s-a constatat încălcarea legii.

Forţele de ordine sunt în linia întâi de un an de zile şi cu toate acestea a asigurat protecția celor care au ales să protesteze în aceste zile: jandarmilor, poliţiştilor, poliţiştilor locali care au fost în stradă în aceste zile şi au acţionat cu profesionalism.

Duminică au fost puţin peste 4.000 de protestatari. În seara zilei de luni, am avut 76 de manifestări în 38 de judeţe, respectiv Bucureşti. Au fost aproximativ 31.000 de protestatari, am aplicat 1.200 de sancţiuni, în valoare de aproximativ 800.000 de lei. Am întocmit opt doare penale, pentru că manifestările de luni, din Bucureşti s-au soldat cu violenţe. Am întocmit dosare penale pentru ultraj, nerespectarea regimului armelor, furt şi distrugere.

În seara zilei de marţi am avut 78 de manifestări în 39 de judeţe plus Bucureşti. Au fost peste 14.000 de protestatari. Am aplicat 1.300 de sancţiuni, în valoare de 670.000 de lei. La nivel naţional s-au comis 11 infracţiuni: furt, nerespectarea regimului armelor. La nivelul Municipiului Bucureşti s-au întocmit două dosare penale şi s-au aplicat 131 de sancţiuni", a explicat Lucian Bode, potrivit antena3.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 Martie 2021 - 10 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.