Social 28 Martie 2021 18:44

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că festivalurile de muzică de anul acesta ar trebui să fie organizate, iar autoritățile trebuie să găsească soluții pentru organizarea acestor evenimente.

Eu sunt convins că și pentru partea de festivaluri se va găsi o soluție până la urmă pentru că sunt un susținător fără echivoc, ca acestea să aibă loc. Nu știu în ce format încă, în ce număr, cu ce condiții exacte, dar trebuie să aibă loc, viața trebuie să meargă mai departe.

Și atunci trebuie să existe condiții pe care autoritățile să le stabilească - vaccin, testare rapidă, testare PCR pentru a putea să participi. Viața nu mai poate rămâne încremenită, la un an de zile de pandemie, așa cum nu a încremenit nici acum 100 de ani când a fost gripa spaniolă. Așa și acum trebuie să gândim soluții ca să suținem componenta aceasta”, a declarat Emil Boc.

Acesta a spus că nu se așteaptă ca anumite măsuri să apară acum, în luna aprilie, dar susține că acestea trebuie stabilite concret până în mai - iunie, pentru ca organizatorii să aibă timp să se pregătească.

Clujul este direct legat de brandul acestor festivaluri care definesc până la urmă și orașul nostru. Din acest punct de vedere suntem pe aceeași parte a baricadei în a-i susține, astfel încât cât mai repede cu putință autoritățile centrale să emită setul de reglementări pentru a avea o anumită previzibilitate.

Eu înțeleg că nu pot fi emise acum în aprilie pentru că se așteaptă ca acum se așteaptă să fie vârful de sarcină al valului 3, dar odată ce trecem spre mai, iunie, trebuie ca aceste reguli să fie clare, astfel încât și ei să își poată pregăti măsurile necesare pentru desfășurarea unor astfel de evenimente. Am spus și noi, la Cluj, vom susține tot sectorul cultural, cel puțin cum a fost anul trecut, măcat atât, chiar dacă situația este puțin mai complicată din cauza pandemiei, dar nu oprim finanțarea, doar așteptăm adoptarea bugetului de care suntem legați pentru a putea da drumul la competiția specifică pe legea 350”, a mai spus edilul Clujului, potrivit monitorulcluj.ro.

Citeste si:
Culiță Sterp le-a dat replica oamenilor care l-au criticat în urma...
Culiță Sterp le-a dat replica...

Despre autor:


Ultima actualizare: 28 Martie 2021 - 06 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.