Târgul de carte din Paris va fi anulat şi în acest an din cauza pandemiei de COVID-19.
„Salon du Livre”, cel mai important eveniment literar anual din Franţa, urma să aibă loc la sfârşitul lunii mai, a anunţat joi asociaţia industriei de profil, Syndicat national de l’edition.
Evenimentul de anul trecut a fost de asemenea anulat în contextul pandemiei.
Franţa a fost puternic afectată de COVID-19, peste 91.000 de decese din această cauză fiind înregistrate de la începutul pandemiei.
O restricţie de circulaţie pe timpul nopţii este în prezent în vigoare în Franţa, fiind interzisă deplasarea în exterior între orele 18:00-06:00, potrivit g4media.ro.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Farmec vrea ajutor de stat pentru relocarea fabricii, dar nu este eligibilă:...
Sursa: retail.ro
-
Cele mai frumoase citate despre vacanța de vara
Sursa: garbo.ro
-
Squad Mobility, microcar-ul electric european care va schimba transportul urban
Sursa: green.start-up.ro
-
Review Samsung Bespoke Jet, aspiratorul care-ți face casa ”Monica clean”
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank lansează Cadrul pentru Obligațiuni Sustenabile
Sursa: futurebanking.ro
-
Studiu: 88% din totalul tranzacțiilor imobiliare din România a fost...
Sursa: wall-street.ro
-
Marian Drăgulescu și-a găsit jumătatea! Gimnastul se însoară pentru a treia oară
Sursa: kudika.ro