Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că prima tranşă de doze de vaccin anti-COVID de la Johnson&Johnson ar putea să ajungă în România în a doua parte a lunii aprilie, însă acea cantitate nu va fi una consistentă.

„Pentru a doua jumătate a lunii aprilie, dacă nu mă înşel, ar trebui să primim probabil prima tranşă. Nu este una consistentă, probabil că vor fi câteva zeci de mii de doze. Reamintesc faptul că se administrează într-o singură doză, schema de vaccinare este simplificată. Din acest motiv nu au fost luate decizii finale vizavi de categoria de persoane eligibile, ţinând cont de faptul că este un vaccin recomandat tuturor celor cu vârsta de peste 18 ani şi care nu au contraindicaţii cunoscute", a spus Gheorghiţă.

În opinia sa, vaccinul Johnson&Johnson "se pretează mai mult" pentru centre mobile, în localităţile în care accesul la centrele de vaccinare este mai redus.

„Vom vedea care va fi strategia prin care vom putea folosi acest tip de vaccin, dar, într-adevăr, din punct de vedere practic se pretează mai mult pentru centre mobile, pentru echipe mobile, pentru vaccinare în localităţile în care accesul la centrele de vaccinare este mai redus, dar asta nu înseamnă că nu va putea fi accesat şi de restul categoriilor de persoane", a susţinut Gheorghiţă potrivit Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Martie 2021 - 05 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.