Adriana Bunea, profesoară de Fizică și fostă directoare a Liceului Teoretic German Friederich Schiller din Oradea, a încetat din viață pe 12 martie, la doar câteva zile după ce alături de soțul său făcuse rapelul vaccinului anti-COVID Moderna.

Luni, 8 martie, după ce a făcut rapelul, împreună cu soțul său, și el cadru didactic, starea de sănătate a profesoarei s-a deteriorat brusc și a fost internată de urgență la Spitalul Județean Clinic de Urgență Oradea.

Apropiații femeii au declarat că la scurt timp după administrarea dozei de vaccin au găsit-o cu o stare generală de rău și au sunat la 112.

„Au așteptat după ambulanță în sufragerie. Când a ajuns, ea era deja cu ochii dilatați și fixați, iar gura încleștată”, relatează soțul.

La UPU a ajuns în stare de inconștiență, în jurul orei 21:30, cu midriază fixă bilaterală, într-o stare generală profund alterată. La internare, i s-a făcut testul Covid, iar acesta a ieșit negativ.

În ciuda eforturilor depuse de medici, Adriana Bunea a decedat.

„Diagnosticul prezumptiv a fost intoxicație cu substanță necunoscută. Dar nu se poate face o legătură între cele două aspecte. Este puțin probabil să aibă o legătură cu un vaccin. Examenul necroptic va susține sau va infirma diagnosticul de internare. Într-o astfel de situație, în prinicipiu trebuie făcută o autopsie medico-legală”, a declarat dr. Adrian Traian Dușe, directorul Spitalului Județean. Alți medici din spital opiniază că nu se poate face o legătură de cauzalitate între vaccin și deces, informează Bihon.ro.

Potrivit medicilor pacienta ar fi suferit o acidoză metabolică severă cu substanță necunoscută. Astfel, organele i-ar fi fost afectate în chip sever de scăderea PH-ului organismului până într-o zonă hiper-acidă, incompatibilă cu viața.

Soțul profesoarei a declarat că în ultimele două săptămâni, soția sa avusese stări de rău repetate, fără precedent, similare unor crize de fiere. În același timp, domnul Bunea subliniază că, din cunoștințele sale, soția Adriana nu avea probleme deosebite de sănătate.


Despre autor:

Lorena Martin
 Lorena Marin este redactor de beauty și skincare. Ea s-a alăturat echipei 9AM de când se află pe băncile facultății. Tot atunci a început să colaboreze și cu publicația Kudica.ro. Tânăra este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, licențiată în publicitate, autoare a lucrării de diplomă „Particularități ale publicității make-up-ului contemporan”.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Martie 2021 - 10 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.