Primarul Emil Boc a anunțat că poartă discuții cu Compania de Transport Public din Cluj pentru ca locuitorii să se bucure de o zi pe săptămână gratuită în mijloacele de transport comun. Potrivit lui Emil Boc, proiectul ar urma să fie implementat din luna aprilie și va fi valabil pentru fiecare zi de vineri.
„În cadrul proiectului vinerea verdere, așa cum se numește, Primăria Cluj-Napoca va implementa o zi gratuită pentru transportul în comun în fiecare zi de vineri începând cu luna aprilie. Vom aplica acest lucru doar de luna viitoare, deoarece avem nevoie de timp pentru a pregăti hotărârea de Consiliu Local și să avem transparență decizională pentru a putea fi adoptată de Consiliul Local. Trebuie să ne înțelegem cu CTP să vedem eventualele costuri financiare pentru acest lucru. Am discutat în principiu această temă cu conducerea CTP-ului în calitate de președinte al Asociației Metropolitane. Am căzut de acord că se poate face. Acum doar urmează să stabilim evident pașii procedurali pe care i-am descris. Voi discuta și cu primarii din zona metropolitană și dacă vor cotiza vom extinde această gratuitate și în afara municipiului. Momentan pot spune că doar în Cluj-Napoca o să fie implementată ideea.” a afirmat Emil Boc la un post de radio local.
Boc speră prin această decizie să convingă pe tot mai mulți clujeni să renunțe la mașinile proprii și să folosească transportul în comune pentru a reduce poluarea și aglomerația din oraș, menționează g4media.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro