Medicul Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Spitalul Piatra Neamţ în timp ce încerca să salveze pacienţii, este transferat de la Queen Astrid Military Hospital din Bruxelles, unde se recupera din noiembrie 2020, la Saint-Luc Hospital, cea mai mare unitate medicală din capitala belgiană, unde va începe următoarea fază a vindecării.
Din cauza arsurilor grave, iniţial, el a fost în comă indusă timp de trei săptămâni: „Îmi amintesc că m-am trezit la terapie intensivă. Acolo au avut grijă de mine asistentele şi fizioterapeuţii. Pe 20 ianuarie, am fost transferat la o unitate de terapie medie. Gradual, am început să mă pot mişca şi să pot merge din nou”, a povestit el în urmă cu câteva zile, citează beldefnews.mil.be.
„Astăzi pot deja să pedalez. Să îndoi braţele este încă dificil, aşa că fac multe sesiuni de tratament cu fizioterapeuţi pentru a învăţa să îmi mişc din nou coatele. Recuperarea este departe de a fi încheiată, dar ştiu că trebuie să dau totul pentru a mă simţi mai bine. Voi continua să muncesc pentru a reuşi”.
În urmă cu câteva săptămâni, el a fost supus unei ultime intervenţii chirurgicale, iar Denciu şi-a stabilit câteva obiective pentru a-şi recâştiga independenţa. Soţia lui, dr. Alina Denciu, se află în Belgia şi stă într-o încăpere pentru personalul militar a spitalului, pentru a-l sprijini pe soţul ei. Ea învaţă tehnici de reabilitare şi îngrijire pentru a-l putea ajuta după ce va fi externat.
Despre echipa care îl îngrijeşte, Cătălin Denciu a spus: „În prezent, ei sunt familia mea. Abia aştept să fiu vindecat pentru a le mulţumi”.
Denciu îşi va continua acum recuperarea la Saint-Luc University Hospital, unde a lucrat timp de un an în timpul pregătirii sale ca anestezist.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Dosarul Mineriadei: Petre Roman a ajuns la Parchetul General. Ion Iliescu va...
Sursa: wall-street.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Motivul pentru care Roxana Vancea l-a retras pe Milan din învățământul...
Sursa: kudika.ro