Social 3 Martie 2021 11:01

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a declarat împotriva uciderii, torturării sau traficării animalelor sălbatice, pe care le-a calificat drept „acte reprobabile” care trebuie pedepsite conform legii „fără nicio ezitare”. Șeful statului a spus că este, în același timp, un „susținător fără rezerve” al eforturilor de regenerare a pădurilor și al protejării speciilor de animale și plante sălbatice.

„În ultimele decenii, acțiunile noastre au dus la distrugerea habitatelor unor specii sălbatice, forțându-le să caute hrană în proximitatea așezărilor umane. Torturarea, traficarea sau uciderea animalelor sălbatice sunt acte reprobabile, care trebuie pedepsite conform legii în vigoare fără nicio ezitare”, a arătat Klaus Iohannis într-un mesaj difuzat de Administrația Prezidențială cu prilejul Zilei Mondiale a Vieții Sălbatice.

„Comiterea de abuzuri la adresa animalelor sălbatice, chinuirea și traficarea lor ne expun suplimentar pe noi, oamenii, la diverse virusuri. Astfel de practici cresc riscul apariției unei pandemii precum cea de COVID-19, care ne-a bulversat sănătatea și viața în ultimul an”, a mai spus președintele.

Iohannis a arătat că România ocupă un loc special în Europa în materie de biodiversitate, păduri și viață sălbatică. Aproximativ 35% din suprafața României este acoperită de păduri, un patrimoniu natural cu o valoare ecologică inestimabilă. Sunt păduri care găzduiesc mii de specii de animale și plante sălbatice, multe dintre ele dispărute în Vestul Europei.

„Eforturile de împădurire care au avut loc recent în România reprezintă un motiv de optimism. În 2020, am acordat patronajul campaniei naționale de împădurire organizate de Guvern. Împreună am plantat peste 50 de milioane de puieți, o investiție cu beneficii reale pentru mediu, ecosisteme naturale, dar și pentru sănătatea românilor și pentru generațiile viitoare”, se mai arată în mesajul prezidențial.

Klaus Iohannis a cerut Guvernului României „să fie și mai ambițios, să vină cu un plan de plantare mai ales în afara fondului forestier, pe terenuri nisipoase ori degradate”.

„Salut, totodată, inițiativa Executivului de a aloca un miliard de euro pentru păduri în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Protejarea mediului este o prioritate în care vom investi constant în viitor”, a declarat șeful statului.

Citeste si:
Eforturile Audi: de la protejarea animalelor și plantelor, până la...
Eforturile Audi: de la...

„Sunt un susținător fără rezerve și mă voi implica activ în promovarea eforturilor de regenerare a pădurilor și a speciilor de animale și plante sălbatice. Îmi doresc ca, în aceste demersuri, să am alături de mine cât mai mulți români”, a spus președintele României.


Despre autor:


Ultima actualizare: 3 Martie 2021 - 10 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.