Alexandru Rafila, membru PSD, a declarat că România se află într-o competiție între răspândirea bolii și viteza cu care se vaccinează populația, adăugând că nu ne vom întoarce la normalitate vara aceasta.
„Cu cât vaccinăm mai rapid, scade intensitatea transmiterii. Lucrul acesta deja se observă în unele țări care au vaccinat mulți cetățeni sau o proporție mare de cetățeni, Israel, Marea Britanie. Opinia mea este că putem să avem o vară ceva mai liniștită dacă reușim să păstrăm ritmul de vaccinare și nu mă refer neapărat la numărul de doze care se administrează acum. Important e să putem să administrăm până la 100.000 de doze pe zi – asta este o țintă care trebuie atinsă ca să putem spera la o imunizare într-un interval rezonabil de timp a 70% măcar din cetățenii țării”, a spus Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, la Antena 3, potrivit știripesurse.
Întrebat când vor putea românii să revină la normal, după pandemie, prof. dr. Alexandru Rafila a spus că scenariul cel mai optimist este spre sfârșitul lunii septembrie, dacă nu apar alte mutații.
„Cred că scenariul cel mai optimist din punctul meu de vedere este spre sfârșitul lunii septembrie. Atunci am putea să revenim la normal. Lucrul acesta nu poate fi certificat de nimeni și nu mă refer doar la succesul campaniei de vaccinare. Nu avem de unde să știm dacă apar tulpini modificate emergente care ar putea să producă îmbolnăviri la persoane care au fost deja vaccinate. Este un scenariu despre care sper din tot sufletul să nu se întâmple dar trebuie să te gândești măcar la o astfel de posibilitate”, a spus Alexandru Rafila.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
TEDi continuă expansiunea în România și se apropie de borna de 40 de magazine
Sursa: retail.ro
-
Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza
Sursa: wall-street.ro