Un senator al formațiunii este acuzat că a adus un omagiu în Parlament lui Valeriu Gafencu, numindu-l „sfânt al închisorii”.
Declarația lui Sorin Lavric a fost aspru criticată de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului, potrivit Realitatea.
„Declarația mea se referă la Valeriu Gafencu, supranumit sfântul închisorilor. Pe 24 ianuarie s-a împlinit un secol de la nașterea lui Valeriu Gafencu, o figură legendară din universul carceral românesc. Este considerat simbolul jertfei creștine. În clipa morții, Gafencu se afla într-o stare de grație pe care martorii au considerat-o ca fiind atinsă de sfințenie. E de ajuns să privim fotografiile ca să simțim cum vâna credinței îi răzbate din chip, un cap frumos de transfigurare mistică”, a declarat senatorul AUR, Sorin Lavric.
Ulterior, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului a avertizat că Valeriu Gafencu ar fi fost, de fapt, membru activ al Mișcării Legionare. Institutul cere Senatului „vigilență față de omagierea memoriei Mișcării Legionare”, organizație paramilitară teroristă, înființată în 1927, după modelul organizațiilor naziste.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro