Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat că elevii simptomatici ai căror părinți nu își dau acordul ca ei să fie testați la școală, vor sta acasă, în carantină, timp de două săptămâni.

Ministrul Educației spune că, în ultimele 24 de ore, 45 de elevi au fost depistați cu virusul Covid-19, în urma testării rapide.

De aceea este foarte important să acceptăm această testare. Fără a accepta testarea nu vom putea știi că este sau nu este infectat propriul copil”, a spus ministrul.

Cîmpeanu susține că au existat până acum și cazuri de părinți care au refuzat testarea copilului la școală.

Am încercat să aducem această precizare în cadrul ordinului comun cu Ministerul Sănătății. Avem în continuare câteva diferende de abordare. (...) Vrem să precizăm că dacă refuzi testarea, refuzi ca propriul copil să meargă două săptămâni la școală”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Așadar, ministrul a precizat că s-a decis ca elevii ai căror părinți refuză testarea la școală să stea acasă timp de două săptămâni.

Nu poți obliga părintele să își dea acordul, dar să știe că dacă nu își dă acordul, copilul lui va trebui să stea acasă, nu va mai putea merge la școală”, a explicat Cîmpeanu.

Sperăm să ajungem la o deblocare a acestei situații. Ordinul este comun, trebuie consens și îl căutăm. Oricum am propus ca masca să fie obligatorie până la locul în care se derulează ora de educație fizică și de la locul orei de educație fizică până la vestiar. Am venit cu cerința de a nu se organiza sporturi de echipă care presupun apropiere, am venit cu varianta ca profesorii să se asigure că se respectă distanțarea de 1,5 metri dacă elevii nu poartă mască. Primim semnale din foarte multe școli de dificultăți respiratorii din această cauză”, a conchis Sorin Cîmpeanu, potrivit hotnews.ro.


Despre autor:


Ultima actualizare: 26 Februarie 2021 - 08 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.