Poliția Animalelor este operaţională şi va aplica ferm legea față de cei care maltratează sau omoară animale cu cruzime.
Antonel Tănase, secretar general al Guvernului și președinte al PNL Sector 3, a anunţat că Poliţia Animalelor va sancţioana dur persoanele care vor avea un comportament agresiv față de animale.
''După cum probabil ați aflat, Poliția Animalelor a luat ființă și este operațională. Încă se află la început de drum, dar este pentru prima dată în istoria legislativă a României când cruzimea asupra animalelor va fi pedepsită cu închisoarea. Legea obligă MAI și DSV să aplice prevederile în colaborare cu instituțiile de specialitate, iar Poliția Animalelor va aplica ferm legea față de cei care abuzează, maltratează sau omoară animale cu cruzime.
Astăzi vreau să vorbim despre modalitățile prin care cetățenii pot sesiza Poliția Animalelor.
Dacă animalul este într-o situație de urgență, în care este imediat necesară înștiințarea Poliției, apelarea se face la 112, aplicabil pentru toate urgențele de la nivel național. Dacă vorbim despre o situație cu animale aflate în dificultate, dar care nu este o urgență, oamenii pot depune sesizări direct la sediile Poliției, prin e-mail sau contactare directă a polițiștilor din teren.
Rolul Poliției Animalelor nu este doar să scoată în afara societății persoanele care comit fapte ilegale, ci să ofere protecție animalului cu probleme. Ordinul de plasare este noutatea adusă de legislația nou adoptată, instrument mult așteptat atât de societatea civilă, cât și de Poliție. Mai precis, polițistul care constată că un animal se află în pericol, poate legal să îl extragă din situația, locul și starea respective și să îl încredințeze unui serviciu specializat constituit la nivelul consiliilor județene, unde poate primi îngrijire.
Poliția Animalelor este condusă de domnul comisar-șef Daniel Radu, un mare iubitor de animale și profesionist fără cusur.
Poliția Animalelor se va ocupa cu depistarea și sancționarea persoanelor care săvârșesc cruzimi asupra animalelor, prevenirea și sancționarea exemplară a celor care nu sterilizează și abandonează animale; sancționarea autorităților, consilii județene și municipale, care nu au înființate adăposturi; sancționarea dură a traficanților de animale și a braconierilor; înființarea registrului unic de evidență a celor care au comis cruzimi asupra animalelor.
Controalele ANSVSA: Amenzi record înainte de Paște!
Sperăm că aceste vești sunt bune pentru cei care iubesc animalele și au așteptat această lege care ne protejează mai bine prietenii'', a scris Antonel Tănase pe pagina sa de Facebook.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici - din orfelinat, în primele...
Sursa: kudika.ro