Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit despre un al 3-lea posibil val al pandemiei de coronavirus în România și la ce ar trebui să ne așteptăm.

”Pregătirea noastră este prin prevenirea de a apărea acest val. Adică respectarea regulilor, respectarea măștii, respectarea măsurilor care sunt recomandate la acest moment. Și vedem că e greu, că lumea este clar că s-a săturat.

În același timp, văzând că suntem într-o situație relativ bună, măcar cu stabilitate la acest moment, mulți cred că s-a terminat. Noi încercăm să atragem atenția că situația nu s-a terminat, poate să se înrăutățească din nou, și din cauza asta trebuie să respectăm regulile în continuare, până avem un număr adecvat, suficient de oameni vaccinați, așa cum a făcut Israelul.

Deci, la acest moment, ne pregătim în sensul în care secțiile de Terapie Intensivă să continue să existe pentru a prelua pacienții respectivi. Suntem acum sub vârful de prin noiembrie când aveam peste 1,300 de pacienți în Terapie Intensivă, acum suntem la peste 900. Și aici, totuși, nu este puțin. Este destul de important numărul. Este important să păstrăm presiunea pe sectorul sanitar sub control”, a declarat Raed Arafat.

Șeful DSU spune că au existat creșteri ușoare după redeschiderea școlilor.

”Există unele schițe care schițează creșteri, dar controlabile. Nu pot să spun că avem creșteri vertiginoase, care să alerteze. Și există alte cifre care arată o staționare, un platou. Așa ca urmărim situația și acolo unde e nevoie s-au luat măsuri de carantinare zonală pe localități, în Maramureș, în Timiș, deci am avut mai multe localități care au fost carantinate, dar localități mici”, a mai spus Arafat potrivit antena3.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Februarie 2021 - 12 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.