Nicio şcoală din judeţul Botoşani nu se va mai afla, de luni, în scenariul 3, astfel încât toţi elevii din ciclul preşcolar şi ciclul primar, dar şi toţi elevii din anii terminali vor merge la şcoală fizic, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ).
Astfel, din totalul celor 478 de unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani, 297 vor funcţiona în scenariu verde, care presupune prezenţa fizică la şcoală a tuturor elevilor înscrişi în învăţământul preuniversitar. Printre acestea se află şi grădiniţele, şcolile şi liceele din municipiul Dorohoi, în condiţiile în care rata de infectare a scăzut sub un caz la 1.000 de locuitori.
Alte 181 de unităţi de învăţământ îşi vor desfăşura activitatea după scenariul al doilea, cu prezenţa fizică la şcoală a preşcolarilor, elevilor din clasele I-IV şi a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a.
În aceste condiţii, din totalul celor 62.721 de elevi din judeţul Botoşani, 48.286, adică 76,99%, vor avea prezenţă fizică la şcoală, iar 14.435, ceea ce reprezintă 23,01%, vor desfăşura activitatea şcolară online, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro