Restabilirea echilibrelor macroeconomice este esenţială pentru România, iar bugetul din 2021 va contribui la acest obiectiv, a scris vineri seara ministrul Muncii, Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului citat, o economie bazată pe o creştere economică sănătoasă (investiţii/exporturi) va genera în viitor mai multe resurse care, ulterior, să poată fi redistribuite în societate.

„Am adoptat astăzi un buget responsabil şi sustenabil, în contextul unei crize sanitare şi economice fără precedent.
Construcţia bugetară de anul acesta se bazează pe: un deficit bugetar de 7,16% din PIB, mai mic cu peste 2,6% din PIB faţă de anul precedent, efort necesar pentru a reduce dependenţa României de împrumuturi şi pentru a reduce costurile împovărătoare cu dobânzile; un PIB de 1.116,8 miliarde de lei, peste nivelul din 2019, an premergător crizei; o creştere economică de 4,3%, generată, în principal, de investiţii publice şi o utilizare optimă a fondurilor europene; o inflaţie medie anuală de în scădere la 2,4%, care să păstreze relativ constantă puterea de cumpărare a populaţiei; o politică fiscală fără impozite şi taxe noi”
, a scris Raluca Turcan.

Aceasta a precizat că resursele bugetare au fost orientate prioritar către relansarea economiei, susţinerea sistemului sanitar, plata obligaţiilor financiare ale statului prevăzute în legile aflate în vigoare şi atenuarea unor dezechilibre bugetare majore, care provin din deciziile luate în anii precedenţi.

S-au asigurat, astfel, resursele financiare pentru majorarea cu 14% a pensiilor din sistemul public, pentru tot anul 2021 (un plus de circa 8 miliarde de lei) şi majorarea etapizată a alocaţiilor de stat pentru copii (plus circa 3 miliarde de lei).

Totodată, a fost alocată suma de 61,4 miliarde de lei pentru investiţii publice (5,5% în PIB), aproape dublu faţă de anul 2018 şi cea mai mare valoare absolută din ultimele decenii, a mai precizat ministrul Muncii.

Pentru finanţarea măsurilor economice, sanitare şi sociale necesare combaterii pandemiei Covid-19 au fost distribuiţi 14,38 miliarde de lei.

Citeste si:
Cum să treci peste frig fără ilic. Soluții care îți țin casa caldă...
Cum să treci peste frig fără...

Pentru Bugetul asigurărilor pentru şomaj a fost asigurată suma de 3,4 miliarde lei.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2021 şi acesta rămâne în "parametrii iniţiali", a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu.


Despre autor:


Ultima actualizare: 20 Februarie 2021 - 10 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.