Salariile bugetarilor nu vor fi mărite anul acesta, astfel că vor rămâne la nivelul celor de anul trecut.
Ministrul Muncii şi Protecţiei sociale, Raluca Turcan, a anunţat că, prin noua grilă de salarizare a bugetarilor, va pune capăt dezmăţului din unele primării, acolo unde salariul unui angajat este acum calculat în funcţie de cel a primarilor.
Salarii 2021.Turcan: Sunt agenţii guvernamentale unde salariile sunt foarte mari
Într-o emisiune de televiziune, ministrul a precizat că sunt agenţii guvernamentale pe care le-a şi numit, unde salariile de bază sunt foarte mari.
„Pe partea de salarizare, ceea ce e cert e că salariile bugetarilor vor rămâne la nivelul celor de anul trecut, nu se vor opera diminuări", a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Realitatea TV.
Salarii 2021. Turcan le-a tăiat elanul sindicaliştilor care cer măriri de salarii pentru acest an
Astfel, Turcan le-a tăiat elanul sindicaliştilor care cer măriri de salarii pentru acest an şi anunţă că îşi doreşte cuprinderea tuturor bugetarilor în grila de salarizare, inclusiv a celor din primării.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Test Yin-Yang: In ce vibratie energetica te afli acum?
Sursa: kudika.ro