Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulţumit joi autorităţilor României după ce guvernul de la Bucureşti a decis să ofere Republicii Moldova un nou lot de ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit.
„M-am bucurat să aflu că România va trimite, atât de repede, un nou ajutor umanitar pentru Republica Moldova. Ca urmare a discuţiilor pe care le-am avut cu Preşedintele României Klaus Iohannis, cu Prim-ministrul României Florin Cîţu şi cu înalţi oficiali din UE, a fost posibilă reactivarea, cu titlu de excepţie pentru ţara noastră, a Mecanismului european de protecţie civilă, prin care ţările UE ne pot ajuta cu donaţii", a scris Maia Sandu pe Facebook.
Astfel, Republica Moldova va primi în următoarele zile din partea României un ajutor umanitar gratuit în valoare de peste 2 milioane de euro, ce constă din 100.000 de combinezoane, 100.000 de măşti FFP-3, 5 milioane de măşti chirurgicale şi 100.000 de mănuşi, scriu sursele citate.
„Îi mulţumim Guvernului României pentru sprijin, România fiind prima ţară din UE care a reacţionat imediat la solicitarea noastră de ajutor în lupta cu pandemia”, a transmis Maia Sandu.
Deschide.md scrie că delegaţia României care va participa la misiunea de oferire a donaţiei va fi formată din opt reprezentanţi ai Inspectoratului de Urgenţă, iar transportul donaţiei va fi făcut în perioada 11-13 februarie 2021, conform Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro