Maşinile Romprest au circulat, duminică, pe marile bulevarde ale Sectorului 1 al Capitalei, într-o acţiune a companiei de conştientizare cu privire la faptul că, de joi, se va sista serviciul de salubrizare, dacă autoritatea locală nu face plăţi, a declarat directorul operaţional al Romprest, Sorin Velicu.

"Suntem neplătiţi de peste 6 luni, începând cu iulie 2020, toate resursele noastre financiare de susţinere a prestării serviciului în regim de continuitate s-au terminat sau sunt în curs de a se termina şi urmează, dacă nu se înregistrează plăţi, ca joi să sistăm prestarea serviciului (...). Maşinile Romprest au circulat pe marile bulevarde (...) pentru a aduce la cunoştinţă că nu din cauza Romprest există posibilitatea ca de joi să nu mai putem ieşi la muncă, ci din cauza lipsei de fonduri pentru achiziţionarea de carburant, pentru plata salariilor şi a furnizorilor de servicii care ne ajută pe noi şi implicit pe Primărie să prestăm serviciul de salubrizare", a spus Sorin Velicu.

Potrivit acestuia, în cazul în care nu se fac plăţi, urmează procedurile de insolvenţă.

El a precizat că Primăria Sectorului 1 trebuie să plătească Romprest peste 100 de milioane de lei pentru servicii prestate. "Noi nu facturăm decât după ce avem confirmată prestaţia", a declarat Sorin Velicu.

El a menţionat că Romprest a propus o eşalonare a plăţilor. "Asta a fost propunerea noastră, să facem o eşalonare în care o parte să se plătească la început, ca să putem achita dările la stat şi restul eşalonat, în aşa fel încât să-i putem plăti pe furnizorii noştri şi în plus de asta să plătească facturile curente, adică ceea ce prestăm noi", a spus Velicu.

Romprest a notificat Consiliul Local al Sectorului 1 că ar putea limita temporar serviciul de salubrizare din 11 februarie, menţionând că autoritatea contractantă încalcă obligaţiile contractuale care îi revin.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a reacţionat la demersul de duminică al Romprest anunţând că nu va ceda "şantajului".

"Într-o nouă încercare de şantaj, firma de salubrizare şi-a scos maşinile la protest prin Sectorul 1 în speranţa că primăria le plăteşte facturile emise nelegal anul trecut, facturi neachitate de primarul PSD - cel cu diamantele. Frumoasă mişcare. Din nefericire pentru conducerea acestei firme spun că nu am fost impresionată de şantajul 'protestului' şi nici de notificarea prin care ameninţă că începând cu data de 11.02.2021 nu mai ridică gunoiul stradal necontrolat din Sectorul 1", a scris, duminică, primarul Sectorului 1, pe Facebook.

Citeste si:
Sute de accidente în Capitală în 2022. Zonele cu cele mai multe...
Sute de accidente în Capitală...

Clotilde Armand a anunţat că a transmis o notificare Romprest Service SA prin care îi cere, printre altele, să pună la dispoziţie, de urgenţă, toate informaţiile şi datele necesare pentru verificarea cantităţii serviciilor efectiv prestate şi refacerea facturilor fiscale în sensul corelării valorii acestora cu serviciile efectiv efectuate.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Februarie 2021 - 12 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.