Piaţa de fructe de mare Huanan situată în Wuhan, China, ar fi putut face posibilă răspândirea de coronavirus, dar acest lucru nu înseamnă că virusul a apărut acolo, a declarat un expert rus, citat sâmbătă de agenţia Xinhua.
"Nu există dovezi că virusul a apărut acolo", însă "ipotetic, există toate condiţiile pentru răspândirea virusului în acel loc", a spus Vladimir Dedkov, membru al echipei de experţi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care desfăşoară o anchetă în oraşul Wuhan asupra originii pandemiei de Sars-CoV-2, citat de Sputnik.
Piaţa de fructe de mare a fost asociată cu un focar iniţial de cazuri de COVID-19, însă oamenii de ştiinţă nu au ajuns deocamdată la o concluzie clară cu privire la rolul pe care aceasta l-a jucat în pandemie.
Dedkov a infirmat, de asemenea, teoria unei scurgeri a virusului din Institutul de Virusologie din Wuhan în timpul unei vizite efectuată miercuri la această instituţie, împreună cu alţi nouă experţi ai OMS.
"Desigur, a fost important pentru misiunea noastră să vizităm această instituţie, să vorbim cu colegii noştri şi să vedem cum este organizat totul acolo", a spus expertul. "Laboratorul este perfect echipat", a spus el. "Mi-e greu să-mi imaginez că de acolo s-ar fi putut scurge ceva", a adăugat Dedkov.
Şeful echipei de experţi ai OMS, Peter Ben Embarek, a părut să excludă joi, într-un interviu acordat agenţiei France Presse, ipoteza unei scăpări dintr-un laborator, despre care a spus că ar fi un "excelent scenariu" de film.
Echipa OMS s-a deplasat miercuri la Institutul de Virusologie din Wuhan, în centrul Chinei, acuzat, în special de fostul preşedinte american Donald Trump, că a lăsat virusul să scape din unul dintre laboratoarele sale, accidental sau nu.
Institutul de Virusologie din Wuhan dispune din 2012 de un laborator de înaltă securitate P3 (de la 'patogen de clasa a 3-a') care analizează virusuri, în special coronavirusuri. Instituţia deţine, de asemenea, un P4 (pentru patogeni şi mai periculoşi). Este un laborator cu o securitate şi mai mare, care poate găzdui tulpini precum Ebola şi pe care OMS l-a vizitat de asemenea.
Costa Cruises mizează pe parteneriatul strategic cu România
La mijlocul lunii ianuarie, înainte de a părăsi postul de şef al diplomaţiei americane Mike Pompeo a arătat din nou cu degetul Institutul de Virusologie din Wuhan.
Delegaţia OMS ar urma să îşi încheie săptămâna viitoare misiunea la Wuhan. Embarek a subliniat în acest sens că "nu vor exista răspunsuri complete asupra originii virusului, dar va fi un prim pas bun", menționează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro