Semestrul I al anului şcolar 2021 - 2022 va avea 14 săptămâni şi se va încheia înainte de sărbătorile de iarnă, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

El a precizat că a semnat ordinul privind structura anului şcolar viitor, acesta urmând să fie publicat în Monitorul Oficial.

„Este vorba de o abordare conformă cu aşteptările elevilor, care înţelegem că vor crea dificultăţi multor cadre didactice, dar se vor implica în aşa fel încât să avem o structură logică a anului şcolar, bazată pe două semestre, cu trei vacanţe: de iarnă, primăvară şi vară. Pentru grădiniţe şi învăţământul primar se va adăuga săptămâna de vacanţă din luna octombrie. Dar, semestrul I se va încheia înainte de sărbătorile de iarnă, va avea o durată de 14 săptămâni, iar semestrul al II-lea va avea o durată de 20 de săptămâni, din care o săptămână va fi 'Şcoala altfel'”, a explicat Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă.

Ministrul a menţionat că vor fi excepţii pentru anii terminali, pentru care anul şcolar va avea 32 de săptămâni, precum şi pentru filiera tehnologică.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Februarie 2021 - 02 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.