Premierul Florin Cîţu afirmă că, anul acesta, Guvernul va repara ''ce au distrus socialiştii'' şi va pune economia României pe o direcţie de creştere "sustenabilă".
„Am luat măsurile economice cele mai bune, deşi România pornea cu un handicap enorm: 8 ani de guvernare socialistă. Totuşi, am reuşit să stabilizăm economia şi să reducem la maxim impactul crizei asupra economiei noastre. Anul trecut am stabilizat economia. Anul acesta reparăm ce au distrus socialiştii. Punem economia României pe o direcţie de creştere economică sustenabilă şi nimeni, niciodată, nu va mai putea să schimbe acest lucru", a scris Cîţu, luni, pe Facebook.
Şeful Executivului a ataşat mesajului un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică potrivit căruia, în luna decembrie 2020, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 4,9%, cu 0,2 puncte procentuale sub cea înregistrată în luna precedentă (5,1%).
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Care sunt tipurile de concediu pe care ți le poți lua ca angajat în România
Sursa: wall-street.ro