Mii de oameni au stat la o coadă uriaşă la telegondola din Poiana Braşov. Mulţi turişti din Sinaia au mers acolo și la Bușteni să schieze, pentru că în Sinaia pârtiile sunt închise.

Mii de turiști au stat la o coadă uriaşă la telegondola din Poina Braşov. Oamenii au îndurat frigul şi nu au respectat distanţarea socială pentru a ajunge pe pârtie.

În momentul deschiderii telegondolei, 9:00 fix, peste 1.000 de turiști așteptau deja la coadă. Turiștii sunt veniți din întreaga țara, din Vrancea, Ialomița, sunt cazați în Poiana și se distrează.

Aglomerație și pe Partia Kalinderu, în Bușteni. Părinții și copiii au evadat la munte după ce elevii au intrat oficial în vacanță.

În contextul unei aglomerări atât de mari de turiști, nici nu mai poate fi vorba de respectarea condițiilor de distanțare. Oamenii stau îngrămădiți unii lângă alții în zona în care gardurile instalate de autorități se termină.

Turiștii au invadat și stațiunea Poiana Brașov, nu doar în zilele de weekend, dar și în zilele din cursul săptămânii. Rânduri la telegondonă s-au întins pe aproximativ 300 metri distanță, iar oamenii au avut răbdare chiar și 60 de minute cât durează până la îmbarcare. Vremea favorabilă a ținut cu amatorii de distracții și zăpadă.

Sezonul de iarnă este în toi. Din cauza imposibilității de a schia la Sinaia, turiștii au aglomerat stațiunea Poiana Brașov. Din cauza condițiilor meteo instalațiile de transport pe cablu sunt oprite. De altă parte, în Europa nu se schiază, iar românii au ales să rămas acasă pentru a se bucura de vacanță, menționează antena3.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Ianuarie 2021 - 03 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.