Preşedintele Comisiei de Educaţie a Senatului, Monica Anisie, consideră că planurile cadru de învăţământ trebuie să pună "un semn de egalitate" între profilul absolvenţilor şi nevoile viitoare ale societăţii.

„Cred că am înţeles cu toţii că şcoala românească trebuie să formeze ceea ce promite şi anume elevi care să fie garanţia unui viitor mai bun al acestei naţii. (...) Planurile cadru trebuie să pună un semn de egalitate între profilul absolvenţilor noştri şi nevoile viitoare ale societăţii în care trăim", a spus Anisie, în cadrul unei dezbateri organizată de comisiile de Educaţie ale Parlamentului.

În opinia sa, planurile cadru pentru învăţământul preuniversitar nu ar trebui gândite pe termen scurt.

„Planurile cadru pentru învăţământul preuniversitar nu ar trebui gândite pe termen scurt, ci dimpotrivă, în conceperea lor ar trebui să se ţină cont de răspunsurile la câteva întrebări. Şi anume: cum vrem să arate societatea în care dorim să trăim? Ce competenţe îi sunt necesare absolventului de învăţământ preuniversitar pentru a se integra şi a contribui într-o astfel de societate, care sunt acele discipline care îl pregătesc cel mai bine pe elev pentru a contribui la dezvoltarea societăţii pe care ne-o dorim şi nu în ultimul rând ce ar trebui să înveţe în cadrul fiecărei discipline, absolventul să îşi definească sau să îşi dezvolte un profil profesional, un parcurs profesional şi educaţional", a arătat Anisie.

Monica Anisie a spus că realizarea planurilor cadru este "strict" atributul specialiştilor, precizează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 Ianuarie 2021 - 02 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.