Pensionari afiliaţi la trei mari organizaţii participă miercuri la două mitinguri, în Bucureşti, unul în faţa Administraţiei Prezidenţiale, iar celălalt în faţa sediului Guvernului, în semn de protest faţă de faptul că pensiile nu au fost majorate cu 40%.
Acţiunile de protest sunt organizate de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România.
Înainte de debutul mitingurilor din Bucureşti, preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România, Preda Nedelcu, a declarat că organizaţiile de pensionari au cerut membrilor din toată ţara să iasă miercuri în stradă în faţa Prefecturilor din fiecare judeţ.
„Noi am cerut colegilor noştri din ţară, organizaţiilor de pensionari, ca astăzi la ora 11, când noi ne aflăm în Piaţa Victoriei, dumnealor se vor afla în faţa prefecturilor din întreaga ţară”, a afirmat preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
11 Ianuarie, al doilea portal 111 din 2026: poarta prin care doar cei...
Sursa: kudika.ro