Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a anunțat că testele rapide pe bază de antigen pentru depistarea COVID ar putea să se găsească și în farmaciile din România. Acesta a avut o discuție și cu noua conducere a Agenției Naționale a Medicamentului.
După ce s-a vaccinat anti-COVID, Vlad Voiculescu a declarat că el consideră că testele ar trebui să se găsească și în farmacii, ceea ce în prezent nu se întâmplă.
„Vom reevalua această chestiune. Avem de ieri un nou președinte al Agenției Naționale a Medicamentului (ANMDMR) și am avut deja această discuție. Cred că e bine ca oamenii să aibă acces la teste antigen de calitate și cred că lucrul ăsta poate să se întâmple și în farmacii, dar trebuie să avem discuții cu experții în domeniu”, a declarat ministrul Sănătății.
Vânzarea testelor antigenice în farmacii a fost restricționată în luna noiembrie de agenția medicamentului, care a precizat că acestea sunt dispozitive de uz medical și nu pot fi comercializate la liber.
Noul președinte al Agenției Naționale a Medicamentului este dr. Roxana Stroe, care a mai fost în această funcție, menționează g4media.ro.

Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Alina Rachieru, Pineberry: Mulți români caută și cumpără produse doar la preț...
Sursa: retail.ro
-
StepFWD lansează înscrierile pentru cohorta 2022 a pre-acceleratorului
Sursa: start-up.ro
-
Fuergy, slovacii care vor să aducă independența energetică în Europa
Sursa: green.start-up.ro
-
#puimicminunemare: Idei de jocuri și jucării pentru a-i ține pe cei mici...
Sursa: garbo.ro
-
Abonamente medicale MedLife pot fi cumpărate și din George
Sursa: futurebanking.ro
-
Mama Polidinului, Sylvia Hoișie a încetat din viață la vârsta de 94 de ani....
Sursa: kudika.ro
-
A fost reluată activitatea de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, pentru o...
Sursa: wall-street.ro