Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat, luni, la şantierul noii staţii de metrou care se construieşte pe şoseaua Berceni, că vrea să prelungească linia M2 până la inelul de centură.

Întrebat de jurnalişti dacă se gândeşte ca, într-o etapă viitoare, eventual printr-un parteneriat cu comuna Berceni, să prelungească linia M2 până la inelul de centură, el a răspuns: „Acesta este următorul obiectiv. Vreau să tratăm această investiţie doar ca pe un început, ca pe un proiect pilot. În mod evident, reţeaua de metrou - şi nu numai magistrala M2 - ar trebui să se prelungească şi către toate localităţile din judeţul Ilfov (...), pentru că, mai devreme sau mai târziu, vom discuta despre zona metropolitană, vom discuta despre un Bucureşti care va include în interiorul lui, sunt convins de asta, atât oraşul Popeşti Leordeni, cât şi comuna Berceni şi alte localităţi".

El a amintit că lucrările la noua staţie de metrou de pe şoseaua Berceni presupun prelungirea Magistralei 2 de metrou cu încă 1,6 kilometri, până în imediata vecinătate a liniei de centură. Daniel Băluţă a spus că valoarea totală a investiţiei este de 50 de milioane de euro, dintre care 15% sunt decontaţi de Primăria Sectorului 4, iar 85% de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Investiţia presupune şi realizarea unei parcări de tip park and ride.

„Odată cu anunţarea acestei investiţii, nu au întârziat să apară alte investiţii private. În această modalitate, Sectorul 4 doreşte să reprezinte o alternativă viabilă pentru comunitatea oamenilor de afaceri", a mai declarat Daniel Băluţă.

Retail jobs

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Potrivit acestuia, o companie americană specializată în realizarea de ambalaje din aluminiu a investit în zonă 100 de milioane de euro, SIF Muntenia a achiziţionat platforma IMGB şi va dezvolta un parc tehnologic, respectiv clădiri de birouri, iar investitorul care a cumpărat platforma Vulcan doreşte să realizeze un parc tehnologic.

La finalizarea lucrărilor la noua staţie de metrou, toată infrastructura va trece la Metrorex, respectiv Ministerul Transporturilor. În altă ordine de idei, el a afirmat că până în prezent a avut un dialog foarte bun cu primarul general, Nicuşor Dan.

„Proiectele pe care le-am propus în campanie nu sunt proiecte politice, ele sunt proiectele bucureştenilor (...) Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul primar general, am sesizat o deschidere deosebită (...) Scopul pe care şi dânsul îl are şi noi îl avem e de a construi împreună un oraş cât mai prietenos, o infrastructură cât mai bună. Am avut până acum un dialog foarte bun cu primarul general şi sunt convins că şi de aici încolo îl voi avea, dar nu numai cu dânsul. Şi ceilalţi colegi primari de sector sunt nişte oameni extrem de preocupaţi, în legătură cu toate temele curente. (...) Sunt convins că împreună toţi şapte vom face o treabă foarte bună în următorii 4 ani", a adăugat Daniel Băluţă potrivit Agerpres.

Citeste si:
Caravana mobilă de vaccinare anti-COVID în acest weekend, la un...
Caravana mobilă de vaccinare...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Ianuarie 2021 - 02 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

{* *}

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.