Premierul Florin Cîţu a afirmat că românii vor să se vaccineze, fiind depăşit "momentul dezinformării", potrivit căruia aceştia nu ar dori acest lucru.
„Problema cea mai mare pe care am avut-o sau părea că este o problemă (...), mi se tot spunea că lumea nu vrea să se vaccineze, de aceea (...) şi aceste forme de a motiva pe medicii de familie sau alţi actori, de a ne spune cum să se vaccineze oamenii. Ieri s-a văzut foarte clar: românii vor să se vaccineze. Ăsta este cel mai important lucru. Este datoria noastră şi voi face acest lucru să ne asigurăm ca toţi românii să se vaccineze. (...) Am depăşit momentul cel mai important, acela al dezinformării, că românii nu vor să se vaccineze. Vor să se vaccineze, s-a văzut şi ne vom asigura că se vor vaccina", a declarat Cîţu, sâmbătă, după ce s-a vaccinat.
Cîţu a precizat că vor fi 932 de centre de vaccinare pentru etapa a doua, în prezent existând peste 200 de astfel de centre, iar săptămâna viitoare se va ajunge la un număr de 300 de centre, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Fiul lui Bercea Mondialu, implicat într-un accident mortal în Drăgănești-Olt....
Sursa: kudika.ro