Mai mulţi poliţişti clujeni au protestat, miercuri, în faţa Prefecturii Cluj, împotriva ordonanţei de urgenţă de îngheţare a salariilor, emisă la sfârşitul anului trecut.
„Scopul protestului este salarizarea poliţiştilor, mărirea pensiilor pentru rezervişti şi salarizarea ordinii şi siguranţei publice naţionale. Guvernanţii îşi bat joc, noi suntem pe ultimul loc, dar trebuie să ieşim să facem linişte, să apărăm cetăţenii, suntem în prima linie şi nu suntem respectaţi", a declarat unul dintre protestatari.
Protestatarii, în umăr de aproximativ 35 - 40, au purtat, printre altele, bannere cu mesaje precum: "Respect pentru militarii ţării", "Onoare şi demnitate pentru militari". De asemenea, printre altele, au scandat: "Mincinoşii, mincinoşii!", "Hoţii, hoţii!".
La protest au participat şi membri ai Sindicatului grefierilor clujeni, Dicasterial, iar o delegaţie a protestatarilor a fost primită de prefectul Clujului, Mircea Abrudean, mnționează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro