Printre migranţii ilegal se aflau şi 11 minori. Oamenii provin din Irak, Turcia, Siria, Palestina şi Egipt, iar destinaţia declarată de ei era Germania, Franţa ori Marea Britanie.
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere Nădlac II - Csanadpalota au găsit, ascunşi într-un camion, 68 de cetăţeni din Irak, Turcia, Siria, Palestina şi Egipt, care încercau să treacă ilegal la frontiera cu Ungaria. Printre aceştia se aflau şi 11 minori.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, în cursul nopţii de miercuri spre joi, autorităţile de frontieră române şi maghiare de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota au observat, la aproximativ 20 de metri faţă de linia de frontieră, că dintr-un automarfar care staţiona în parcarea adiacentă coborau mai multe persoane.
„Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interior fiind descoperite, ascunse în compartimentul marfă, mai multe persoane. Atât persoanele care coborâseră, cât şi cele ascunse în mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituţiei, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Irak, Turcia, Siria, Palestina şi Egipt, cincizeci şi şapte de adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, şi unsprezece minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani”, se arată în comunicat, potrivit Poliției de Frontieră.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro
-
Un tânăr senator USR, la bază IT-ist, a depus mai multe proiecte de lege...
Sursa: wall-street.ro