Deputatul USR Adrian Wiener afirmă că s-a vaccinat pentru a nu fi o verigă în lanţul de perpetuare a transmiterii comunitare a acestei boli.

„M-am vaccinat cu convingerea că e un gest de responsabilitate; că nu voi fi o verigă în lanţul de perpetuare a transmiterii comunitare a acestei boli”, anunţă pe Facebook Adrian Wiener, coordonator al spitalului dedicat cazurilor de COVID-19 din Arad.

El menţionează că vaccinul anti-Covid-19 nu modifică ADN-ul uman, deoarece ARN-ul mesager pe care îl conţine nu intră în nucleul celulei umane, acolo unde se află ADN-ul.

„Doar dă instrucţiuni celulelor de la locul injectării să producă proteina virală spike, care la rândul ei va determina sistemul imun să producă anticorpi care protejează împotriva îmbolnăvirii; Molecula de ARNm din vaccin este degradată în organism după aproximativ 2 zile. Nu, nu s-au sărit etapele de testare înainte de a ajunge să fie administrat. Tehnologia de utilizare a ARNm la om datează de prin 2011, iar acum graţie unui efort colectiv uriaş acest vaccin a trecut prin toate stadiile de evaluare a siguranţei şi eficacităţii – studii pe animale şi 3 etape de studiu la om – faza 1, faza 2, faza 3. Faza a 3-a a inclus 40.000 de participanţi şi a început în iulie. Nu au fost modificate pentru acest vaccin regulile de aprobare de către FDA sau Agenţia Europeană a medicamentului; evaluarea datelor s-a făcut însă în timp real, după fiecare etapă şi nu la sfârşitul tuturor etapelor studiului, ca de obicei, pentru a câştiga timp. Toate standrdele de siguranţă şi eficacitate au rămas la fel”, transmite Wiener.

El menţionează că imunitatea indusă de vaccinare este foarte eficientă şi foarte specifică.

„Infecţia cu SARS-CoV-2 determină sinteza mai multor tipuri de anticorpi, îndreptaţi împotriva mai multor componente ale virusului; unii ineficienţi sau chiar dăunători. Spre deosebire, vaccinul determină sinteza unui singur tip de anticorpi specifici – împotriva proteinei spike, anticorpi care împiedică intrarea virusului în celula umană. Şi deci infecţia. Nu, majoritatea bolilor cronice nu contraindică vaccinarea. Dimpotrivă, cu cât riscul dezvoltării unei forme severe/critice de boală în urma infecţiei cu SARS-CoV-2 e mai mare, cu atât mai mare e şi beneficiul vaccinării. Riscul cel mai mare nu este vaccinul, ci nevaccinarea”, conchide deputatul USR.


Despre autor:


Ultima actualizare: 5 Ianuarie 2021 - 11 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.