Un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman, patru persoane - doi pacienţi şi două cadre medicale - fiind transportate la Camera de Primiri Urgenţe, după ce au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon, informează, într-un comunicat, ISU Neamţ.

Conform sursei citate, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Neamţ.

Incendiul a izbucnit de la o ţigară aruncată într-o ghenă în care erau materiale textile şi care comunica printr-o tubulatură din tablă cu un grup sanitar situat la nivelul primului etaj al clădirii P+1, astfel încât etajul a fost inundat de fum.

Până la sosirea forţelor de intervenţie au fost evacuaţi şapte pacienţi de către personalul aflat pe locul de muncă. Pompierii au evacuat încă 10 pacienţi, menţionează comunicatul ISU.

Prin apel la 112, în jurul orei 02:55, pompierii au fost înştiinţati despre producerea unui incendiu la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman din strada Speranţei. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Roman cu patru autospeciale de stingere şi trei ambulanţe SMURD (2 EPA şi 1 TIM) şi voluntari din cadrul SVSU Roman. Incendiul se manifesta într-o ghenă în care erau materiale textile. Ghena comunica printr-o tubulatura din tablă cu un grup sanitar situat la nivelul primului etaj al clădirii P+1. Etajul clădirii era inundat de fum", se arată în informarea ISU Neamţ.

Doi pacienţi şi două cadre medicale (un medic şi un infirmier) au fost transportaţi la CPU Roman de către ambulanţele SMURD. Aceştia au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon.

Totodată, şapte pacienţi au fost transportaţi la Spitalul de Psihiatrie "Sf Nicolae" Roman din municipiul Roman, iar alţi opt au fost mutaţi în saloanele de la parterul clădirii.

Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise, mai menţionează sursa citată, potrivit Agerpres.


Despre autor:


Ultima actualizare: 2 Ianuarie 2021 - 12 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.