Cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor, mai persistente în cele din jumătatea de vest a țării. În București, în prima parte a nopții, vor fi averse de ploaie. La munte vor fi precipitații mixte și, izolat, condiții de polei, iar la altitudini de peste 1.700 de metri vor predomina ninsorile

În țară, pe parcursul zilei vremea va fi în continuare deosebit de caldă cu precădere în sudul și sud-estul țării, cu temperaturi maxime de la 6 grade în estul Transilvaniei până la 16…17 grade în sudul Munteniei şi Dobrogea, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor, mai persistente în cele din jumătatea de vest a țării, unde va ploua pe arii extinse, pe alocuri moderat cantitativ. La munte vor fi precipitații mixte și, izolat, condiții de polei, iar la altitudini de peste 1.700 de metri vor predomina ninsorile, conform prognozei ANM.

În restul țării, înnorările vor fi temporare, iar ploile (mai ales averse, însoțite posibil și de descărcări electrice) se vor semnala local, îndeosebi începând cu orele serii.

Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, cu precădere în Carpaţii Meridionali, iar local şi temporar la cote mai reduse și în regiunile sud-estice.

În noaptea de joi spre vineri cerul va fi noros în vest, centru și nord, unde va mai ploua local și în general slab cantitativ, iar în restul teritoriului vor fi înnorări temporare și ploi slabe, mai ales în sud-est, conform prognozei meteo.

Spre sfârșitul nopții în Maramureș și estul Transilvaniei, trecător va fi și lapoviță. Îndeosebi în Munții Apuseni și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, la altitudini mari vor predomina ninsorile, anunță meteorologii.

Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile minime (peste mediile climatologice) vor fi cuprinse în general între 0 și 9 grade. Dimineața și noaptea, pe spații mici se va semnala ceață, în regiunile extracarpatice.

Citeste si:
Protestul transportatorilor continuă. Manifestanții au spus că...
Protestul transportatorilor...

Vremea se va menţine deosebit de caldă. Cerul va avea înnorări, mai accentuate spre orele serii și în prima parte a nopții – când vor fi averse de ploaie.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 13…15 grade, iar cea minimă de 4…5 grade. Dimineața și în a doua parte a nopții, vor fi condiţii de ceaţă, informează alephnews.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 Decembrie 2020 - 11 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.