Un Lamborgini care valora peste 200.000 de euro a fost furat din Germania și descoperit în Constanța, fiind parcat neregulamentar. Autoturismul a fost confiscat de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă.

„În data de 27.12.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat, în baza unor informații, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autoturisme furate. Astfel, a fost depistat, pe raza municipiului Constanța, un autoturism de lux, înmatriculat în România, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor”, a transmis Poliția de Frontieră.

Autovehiculul aparținea unui cetățean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea, care a declarat că l-a achiziționat fără a cunoaște faptul că ar fi furat, mai spun polițiștii de frontieră, informează Știrile ProTV.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 1.000.000 lei (205.000 euro), a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Despre autor:

Lorena Martin
 Lorena Marin este redactor de beauty și skincare. Ea s-a alăturat echipei 9AM de când se află pe băncile facultății. Tot atunci a început să colaboreze și cu publicația Kudica.ro. Tânăra este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, licențiată în publicitate, autoare a lucrării de diplomă „Particularități ale publicității make-up-ului contemporan”.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Decembrie 2020 - 10 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.