Grosimea stratului de zăpadă depăşeşte 80 de centimetri în zona înaltă a Masivului Făgăraş şi există risc însemnat de avalanşă, toate traseele montane din zona de creastă fiind închise, a anunţat, marţi, Serviciul Public Judeţean Salvamont Argeş.

„În acest moment, stratul de zăpadă măsurat la staţia meteo Bâlea Lac, la altitudine echivalentă cu Cota 2.000 Transfăgărăşan, este de 83 centimetri, iar riscul de avalanşă este de gradul 3 (însemnat) la altitudini de peste 1.800 metri şi 2 (moderat) sub această altitudine, pe o scală 1-5. Traseele montane din judeţul Argeş care acced către creasta Făgăraşului, precum şi traseul de creastă al Făgăraşului, Iezerului, Pietrei Craiului şi Leaotei sunt şi vor rămâne închise până la sfârşitul iernii. Potecile nu mai sunt vizibile, la fel ca şi marea majoritate a semnelor de marcaj, abordarea fiind strict alpină”, se arată într-un comunicat transmis de Salvamont Argeş.

Conform sursei citate, pe versanţi sunt zone întinse unde zăpada proaspătă s-a depus în strat proaspăt de peste 30 de centimetri, peste stratul deja existent, îngheţat, astfel că există risc de alunecare şi condiţii de formare a unor avalanşe însemnate cantitativ. De asemenea, viscolul a format troiene de 100 - 150 de centimetri de zăpadă fără coeziune.

„Prognoza meteo pentru următoarele zile este în încălzire, ceea ce va duce cel puţin la menţinerea gradului de risc. La începutul noului an vremea se va încălzi, astfel că se aşteaptă apariţia avalanşelor de dimensiuni mari în special pe pantele cu orientare estică, deja încărcaţi cu plăci de vânt, iar după căderea întunericului, pe versanţii nordici. Nu trebuie neglijat faptul că în anii trecuţi s-au produs avalanşe cu victime decedate în munţii din ţara noastră, astfel că nu trebuie subestimate sub nicio formă avertismentele serviciilor Salvamont", se precizează în comunicat.

Salvamontiştii îi sfătuiesc pe cei care vor petrece următoarele zile în munţii Argeşului să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii fie de la salvatorii montani din zonă, fie de la Dispeceratul Naţional Salvamont, formând numărul 0SALVAMONT.

Citeste si:
Un bărbat a fost omorât după ce a refuzat avansurile unui tânăr, în...
Un bărbat a fost omorât după...

Trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în partea joasă a masivelor montane, în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină, după terminarea acesteia, ţinând cont că înainte de ora 17,00 este deja întuneric. În afara echipamentului obligatoriu iarna (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet), trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii încărcate.

„Inclusiv în cazul excursiilor cu autoturismul este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, chiar şi o lanternă, pentru situaţiile în care aţi putea fi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. De asemenea, trebuie evitată cu desăvârşire parcarea sau chiar şi numai oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite, încărcate cu zăpadă, deoarece se semnalează des curgeri de zăpadă care ajung până pe carosabil”, a mai transmis Salvamont Argeş, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Risc major de avalanșe, la munte, până miercuri seară. ANM anunță...
Risc major de avalanșe, la...

Despre autor:


Ultima actualizare: 29 Decembrie 2020 - 02 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.