Sorin Cîmpeanu, noul ministru al Educației, a declarat, joi, la preluarea mandatului că una dintre prioritățile sale este ”reîntoarcerea grabnică a elevilor la școală”, dar doar în măsura în care va permite situația epidemiologică.
Cîmpeanu a mai declarat că, ”cel mai probabil”, elevii de clasa a 9-a nu vor avea manuale pentru că licitația nu a fost organizată până în acest moment:
„Va trebui să ne concentrăm pe lucruri urgente cum ar fi redeschiderea școlilor care trebuie făcută cât mai repede, cât permite situația epidemiologică. Este prioritate zero, ne dorim cu toții profesori, elevi, părinți, reîntoarcerea cât mai grabnică la școală. În principal trebuie să fie responsabilitate (…) Planurile cadru nu sunt aprobate, nu avem curriculum aprobat, nici licitația pentru elevii de clasa a 9-a. Este foarte puțin probabil ca elevii de clasa a 9-a să aibă manuale. Ne dorim o organizare clasică a examenelor”, a declarat Sorin Cîmpeanu joi, la preluarea mandatului potrivit g4media.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro