Poliţiştii din Mureş au efectuat, sâmbătă, percheziţii la domiciliul unui tânăr de 18 ani, unde au descoperit plante de canabis şi instalaţii de creştere a acestora, precum şi aproape 9.500 de articole pirotehnice, informează Poliția Română.

Conform cercetărilor făcute de poliție, tânărul în vârstă de 18 ani a achiziţionat articole pirotehnice, interzise la deţinere, în scopul recomercializării acestora.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, 9.438 de articole pirotehnice din categoriile 2 şi P1, în cantitate totală de opt kilograme.

Totodată, la faţa locului au fost identificate instalaţii clandestine de creştere a plantelor de cannabis, opt plante de cannabis, două aparate pentru mărunţit tutun, şapte kilograme de tutun, 3.400 de foi cu filtru pentru confecţionarea tutunului, precum şi mai multe înscrisuri privind comercializarea de bunuri cu regim special (articole pirotehnice, tutun) şi unităţi de stocare media, precizează Agerpres.

Percheziţiile au fost efectuate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Citeste si:
DIICOT București a confiscat droguri în valoare de 1 milion de euro
DIICOT București a confiscat...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.