Marcel Vela, ministrul de Interne, atrage atenția potențialilor infractori că polițiștii vor fi foarte vigilenți în perioada aceasta, chiar dacă se apropie sărbătorile de iarnă.
„Chiar dacă Sărbătorile de iarnă bat la ușă, atrag atenția tuturor celor care au în intenție încălcarea legii, că vigilența noastră este la cote maxime. Poliția Română efectuează chiar astăzi 48 de percheziții domiciliare în Capitală și în mai multe județe din țară pentru combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale. Acțiunile urmăresc recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Le garantez infractorilor, că flerul și profesionalismul polițiștilor vor face față tuturor provocărilor, iar prin măsurile pe care le luăm suntem hotărâți să continuăm ofensiva declarată celor certați cu legea! Așa cum am mai spus, avem toleranță ZERO față de infracționalitate!”, a scris Marcel Vela pe pagina sa de Facebook.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Românul plecat din Giulvăz în Spania prin Erasmus și ajuns în Copenhaga, unde...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscopul bani 6-12 aprilie: Zodiile care dau lovitura financiară săptămâna...
Sursa: garbo.ro
-
Denise Rifai revine pe Antena 1 cu o nouă emisiune. Ce surprize pregătește...
Sursa: kudika.ro