Biroul Electoral Central a decis renumărarea voturilor pentru candidaţii independenţi, a voturilor nule şi albe exprimate pentru Camera Deputaţilor în secţiile de votare 8, 152, 244, 463, 510, 841, 955, 1035 şi 1216 din Bucureşti.
Decizia a fost luată ca urmare a contestaţiilor formulate de candidatul independent Valeriu Nicolae, care a reclamat mai multe erori materiale în procesele-verbale la aceste secţii. El a susţinut că, dacă nu ar fi existat aceste erori materiale, ar fi putut obţine voturile necesare pentru a îndeplini pragul electoral pentru atribuirea mandatului de deputat.
Biroul Electoral Central a admis contestaţiile lui Valeriu Nicolae şi a dispus renumărarea voturilor pentru candidaţii independenţi, voturilor nule şi a celor albe în aceste secţii de votare, precum şi refacerea centralizării rezultatelor, acolo unde este cazul, până cel târziu vineri.
De asemenea, BEC a decis şi renumărarea voturilor nule şi albe pentru Senat şi Camera Deputaţilor exprimate în secţiile din Circumscripţia electorală judeţeană nr. 3 Argeş, în urma contestaţiilor formulate de PMP, PNL şi Partidul Social Democrat al Muncitorilor. Termenul pentru această procedură este tot vineri.
Potrivit ultimelor date transmise de BEC, Valeriu Nicolae, care a candidat independent la Camera Deputaţilor, a obţinut 16.329 voturi.
Nicolae anunţa miercuri că se află la 46 de voturi distanţă de obţinerea unui mandat de deputat şi a formulat opt contestaţii vizând procesul de numărare a voturilor în mai multe secţii din Capitală, informează Agerpes.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Decizie TikTok: Aplicația chineză renunță la recompensele pentru timpul...
Sursa: wall-street.ro