Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că, luni seară, va fi aprins iluminatul festiv în Capitală. Nicuşor Dan susţine că nu a făcut acest demers mai devreme întrucât nu a vrut să fie interpretat drept ”un gest electoral”.
Nicuşor Dan a declarat, duminică, la ieşirea de la vot, că luni seară va fi aprins iluminatul festiv de sărbători în Capitală.
El a explicat că nu a dorit ca aprinderea luminiţelor să se facă în campania electorală, tocmai pentru a nu fi catalogată drept un gest electoral.
„Nu am vrut să interfereze cu campania electorală, să fie consemnat ca un gest electoral. Mâine (luni – n.r.), imediat după încheierea acestei campanii electorale, aprindem luminiţele, pentru că e firesc ca de sărbători să avem luminiţe, să avem bucurie pentru copii”, a declarat Nicuşor Dan potrivit adevarul.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașina fostului campion de Formula 1 Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Cât...
Sursa: wall-street.ro