Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în primele două săptămâni, cu precădere în regiunile extracarpatice.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei luni, conform prognozei emisă de ANM până pe 4 ianuarie.
Săptămâna 7 - 14 decembrie 2020
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în sud-estul extrem şi în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice, dar mai ales în jumătatea nordică a Olteniei şi Munteniei, iar în restul ţării va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 14 – 21 decembrie 2020
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general excedentare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 21 – 28 decembrie 2020
Temperaturile medii ale aerului se vor situa uşor peste cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi,în general, apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 28 decembrie – 4 ianuarie 2021
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro