Pe piață se găsesc din ce în ce mai multe măști pe care am fi tentați să le cumpărăm. Însă cel mai important este să le alegeți pe cele care sunt conforme și care vă protejează de COVID-19 sau de alte bacterii.

ANPC spune că e dificil pentru clientul obișnuit să-și dea seama care măști sunt neconforme și că acest lucru intră în responsabilitatea agenților economici care le vând. Într-o singură lună de controale, ANPC a oprit de la vânzare, temporar sau definitiv, peste 30 de milioane de măști.

Pentru a verifica dacă măștile FFP1, FFP2 și FFP3 sunt de bună calitate pe ambalajul măștii trebuie să fie întotdeauna scris:


  • numele mărcii, producătorului sau furnizorului

  • numărul de referință al produsului

  • o secvență formată din literele CE sau NF, EN 149: 2009 sau EN 149: 2001 + A1: 2009, clasa de mască (FFP1, 2 sau 3) separată printr-un spațiu de literele R sau NR

  • anul sfârșitului perioadei de depozitare

  • expresia „A se vedea prospectul producătorului”

  • condițiile de depozitare recomandate de producător (cel puțin temperatura și umiditatea) sau o pictogramă echivalentă.

De asemenea, ambalajul trebuie să conțină un prospect informativ care să documenteze condițiile de utilizare, întreținere și depozitare.

Cum testăm dacă masca e bună sau falsă

Stratul de mijloc ar trebui să fie realizat dintr-un material plastic, cum ar fi polietilena sau polipropilena, în timp ce o mască contrafăcută va folosi adesea materiale mai ieftine amestecate cu hârtie.

Ca să testați dacă o mască este falsă sau conformă, încercați să ardeți stratul de mijloc cu flacăra de la o brichetă. Dacă arde cu flacără, masca este FALSĂ! Dacă se topește și se curbează, masca este de bună calitate (adică din polipropilenă). În niciun caz acest strat nu trebuie să ardă mai mult de 5 secunde după îndepărtarea flăcării. Mai mult, falsurile pot produce și scântei.

Un al doilea mod de a testa o mască este acela de a vedea dacă permite trecerea aerului expirat. Puneți masca pe gură și nas, apoi aprindeți o brichetă pe care o țineți la circa 10-15 cm de mască. Încercați să suflați spre flacără, prin mască. Dacă flacăra se mișcă, atunci masca este falsă. Măștile cu strat de propilenă nu permit trecerea aerului expirat.

Citeste si:
Ce diferență de vârstă este între Cătălin Scărlătescu și Doina...
Ce diferență de vârstă este...

Produsele poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate ca echipamente de protecţie de către un organism relevant şi este posibil ca produsele să nu îndeplinească cerinţele de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu protejeze în mod corespunzător dacă nu sunt combinate cu măsuri suplimentare.

Direcţia de Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), coordonată de directorul general Paul Anghel, a transmis în ultimele două luni, prin RAPEX, 12 alerte pentru măşti neconforme, un număr similar fiind în stand-by pentru a fi urcate în sistem, informează antena3.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Noiembrie 2020 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.