Reacţie halucinantă a Înalt Prea Sfințitului Teodosie, confruntat cu pericolul în care chiar el îi pune pe enoriaşi la pelerinajul de Sfântul Andrei. Întrebat ce se întâmpla dacă un credincios se îmbolnăvește de COVID-19, răspunsul a fost: „Dacă acolo este momentul să plece din viața aceasta, pleacă la Dumnezeu”.

„Cine vine la sărbătoare, dacă acolo este momentul să plece din viața aceasta, pleacă la Dumnezeu. Dar a venit la sărbătoare, a venit însetat cu sufletul după Dumnezeu. Nu există sănătate publică, omul se îmbolnăvește mai întâi înăuntru, în suflet. Dacă sufletul este trist, orice tristețe aduce boală. Eu sunt contrariat de ce suntem obligați să stăm în frig la slujbe, în afară de ziua Sfântului Andrei. Nu ai cum să-i pui pe credincioși afară, decât dacă vrei să-i extermini, eu nu vreau să-i extermin pe credincioși”, a declarat ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

ÎPS Teodosie ignoră o decizie judecătorească și, totodată, îi sfidează pe guvernanți. Deși instanța a stabilit că pelerinajul la peștera Sfântului Andrei să fie organizat doar cu localnicii din comuna Ion Corvin, Arhiepiscopul Tomisului le-a ordonat tuturor preoților și călugărilor din Constanța să meargă mâine la mănăstire.

În județul cu una dintre cele mai mari rate de infectare din țară, Biserica i-a chemat așadar pe credincioșii din toată țara la pelerinaj. Constanța înregistrează 7,58 de cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.

În această dimineață, 130 de polițiști și jandarmi sunt prezenți în localitatea Ion Corvin, acolo unde are loc pelerinajul de Sfântul Andrei. Autoritățile au luat măsuri speciale pentru ca acestă slujbă să se desfășoare fără a pune în pericol sănătatea participanților. Totodată, forțele de ordine nu îi împiedică pe enoriași să meargă la pelerinaj, dar îi avertizează că vor fi amendați, informează digi24.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Noiembrie 2020 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.