Tot județul Ilfov a intrat în scenariul roșu de luni seară, pentru două săptămâni, după ce rata e infectare a ajuns la 8,13 la mia de locuitori. S-au închis restaurantele, cafenelele, sălile de spectacole și sălile de jocuri de noroc în toate localitățile din județ.

În condițiile în care în județul Ilfov rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 locuitori, respectiv 8,13/1000 locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis următoarele măsuri, pentru localitățile care nu se află în carantină:


  • interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;

  • activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

  • interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

  • interzicerea organizării și desfășurării activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte”, anunță Instituția Pefectului Județului Ilfov.

Aceste restricții sunt în vigoare de luni seară de la ora 20:00 și până în 6 decembrie, pentru localitățile în care nu este instituită carantina zonală.

Reamintim că 11 din cele 40 de localități din Ilfov sunt în carantină: Ciorogârla, Clinceni, Berceni, Chiajna, Bragadiru, Otopeni, Mogoșoaia, Corbeanca, Dobroești, Măgurele și Popești-Leordeni.

Conform datelor de luni transmise de Prefectura Ilfov, cel mai mare indice de infectare, peste 11, este în localitățile Berceni, Bragadiru și Mogoșoaia, precizează hotnews.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Noiembrie 2020 - 11 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.