Liderul PMP Eugen Tomac susţine că formaţiunea va depune marţi o solicitare prin care cere convocarea Birourilor Permanente. Tomac cere aducerea în plen a legii privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari şi primari. Reacţia liderului PMP vine după ce Dan Barna a anunţat că deputaţii şi senatorii USR îşi vor da demisia din Parlament marţi dimineaţă

Reacţia liderului PMP vine după ce Dan Barna a anunţat că deputaţii şi senatorii USR îşi vor da demisia din Parlament marţi dimineaţă, pentru a nu face parte dintre cei care vor primi pensie specială. Un anunţ similar a făcut şi liderul PSD Marcel Ciolacu, care a spus că demisionează din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensie specială.

„Eu mi-am dat demisia din Parlament anul trecut, nu anul acesta cu 10 zile înainte de alegeri, dar nu le pot spune oamenilor că odată ce mi-am dat demisia nu voi avea pensie specială. Teoretic, nu am un mandat întreg 2016-2020, pentru că în iunie 2019 am plecat din Camera Deputaţilor. Eu în schimb am un mandat întreg 2012-2016 şi, conform prevederilor din lege, beneficiez de pensie specială. Pentru un mandat întreg şi cei doi ani şi jumătate de mandat din 2016-2019. Prin urmare, ceea ce am făcut totuşi pentru a nu beneficia de pensie, am declarat în plenul Camerei Deputaţilor, cerând sa se consemneze în stenogramă, care se publică în Monitorul Oficial că renunţ la acest drept. Am fost singurul parlamentar care a făcut asta!!! Mai mult decât atât, dacă astăzi toţi parlamentarii noştri şi-ar da demisia, dar ei mai au mandate întregi demisia lor nu are niciun efect. Aşa este şi în cazul celor de la USR, ei azi îşi dau demisia, dar peste zece zile toţi sunt realeşi, dacă nu eliminăm pensiile speciale totul rămâne praf in ochi”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

Acesta a anunţat că PMP va depune din nou marţi o solicitare prin care cere convocarea Birourilor Permanente Reunite şi aducerea în plen a legii prin care se cere eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari şi primari.

„Aceasta este soluţia, eliminarea, pentru că demisia şi-a dat-o şi Dragnea şi mulţi alţii, dar pensiile au rămas”, a precizat Eugen Tomac.


Despre autor:


Ultima actualizare: 24 Noiembrie 2020 - 11 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.