Europa se pregăteşte pentru primul Crăciun pe timpul pandemiei de Covid-19, cu restricţii pentru reuniunile de familie, recomandări pentru evitarea îmbrăţişărilor și alte măsuri de siguranță.

Guvernele de pe continentul unde au avut loc un sfert din infecţiile şi decesele raportate la nivel mondial încearcă să regleze restricţiile din viaţa publică, astfel încât să permită familiilor să sărbătorească Crăciunul fără a răspândi virusul. Majoritatea guvernelor urmează să anunţe planurile pentru Crăciun în această săptămână şi multe se gândesc la măsuri similare: reuniuni de familie restricţionate şi anularea majorităţii tradiţiilor festive, cum ar fi pieţele de Crăciun germane şi paradele Înţelepţilor din Spania.

În Belgia, una dintre cele mai afectate ţări din Europa, prim-ministrul Alexander De Croo este îngrijorat de un al treilea val de infecţii, chiar dacă al doilea începe să se aplatizeze.

„Fie vom bloca un al treilea val de Crăciun, fie vom provoca un al treilea val de Crăciun”, a declarat duminică De Croo, care intenţionează să sărbătorească doar cu soţia şi cei doi copii.

În Italia, care are al doilea cel mai mare bilanţ de infecţii din Europa după Marea Britanie, premierul Giuseppe Conte a avertizat săptămâna trecută: „Va trebui să petrecem festivităţile într-un mod mai sobru. Petrecerile mari, sărutările şi îmbrăţişările nu vor fi posibile. ”

Parisul va renunţa la patinoarele sale şi la piaţa de Crăciun din acest an, iar Moscova a anulat marile sărbători publice, încurajând, în schimb, oamenii să facă o plimbare pentru a se bucura de luminile şi decoraţiunile oraşului. Confruntaţi cu restricţii, europenii devin inovatori. Proprietarul unui han bavarez a deschis un târg de Crăciun drive-through şi în Olanda copiii se bucură de o întâlnire drive-in cu SinterKlaas. Cancelarul Angela Merkel a declarat că familiile germane ar trebui să poată se se întâlnească de Crăciun, „poate cu măsuri de protecţie”.

Citeste si:
Chase & Status pregătesc un show incendiar la festivalul Massif
Chase & Status pregătesc un...

La Londra, guvernul a anunţat că lucrează cu Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord pentru a relaxa restricţiile de Crăciun pentru a permite familiilor să se întâlnească, în pofida avertismentelor unui consilier ştiinţific potrivit căruia reuniunile de Crăciun prezintă riscuri substanţiale.

Primul ministru spaniol, Pedro Sanchez, a rezumat dilema cu care se confruntă guvernele: „Avem două dorinţe: să fim alături şi să îi îmbrăţişăm cei pe care îi iubim cel mai mult şi obligaţia de a-i proteja, pentru că, fără îndoială, cea mai mare aspiraţie a noastră este să putem trăi şi să petrecem mult mai multe Crăciunuri în compania celor dragi. ”

Peste Atlantic, americanii oferă deja o previzualizare a ceea ce ar putea arăta Crăciunul, cu milioane de oameni care sfidează avertismentele de sănătate şi călătoresc înainte de sărbătoarea Zilei Recunoştinţei de joia viitoare.

Citeste si:
Natalitatea în România, cel mai scăzut nivel din ultimii 134 de ani
Natalitatea în România, cel...

Călătoriile de pe aeroporturile din SUA au atins duminică cel mai ridicat nivel după luna martie, în timp ce numărul infecţiilor cu Covid-19 din SUA au atins un record de 168.000 pe zi, informează stirileprotv.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Noiembrie 2020 - 11 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.